Gânduri

Sportul dupa o viata de obez

Asta-i o postare pentru cei care, dupa o viata de obez, atunci cand slabesc, pot foarte usor sa exagereze cu sportul din dorinta de a recupera anii pierduti.
Stiu ca am mai scris despre asta dar, parca, oricat s-ar vorbi pe acest subiect, tot nu-i suficient.

Nu m-am omorat niciodata cu sportul. Prin generala jucam handbal dar, cum de pe la 11 ani am inceput sa ma rotunjesc putin cate putin, sportul a disparut complet din viata mea la un moment dat.
Dupa 20 de ani de ne-sport, dar dupa GS, ma trezesc supla si cu chef de viata. Si-mi spun ca de acum sportul va fi prietenul meu.
Ma tot gandesc eu cam ce mi-ar placea mie sa fac, incerc diverse sporturi. Ma las. Iar ma apuc. Si, tot gandindu-ma eu asa, decid ca alergatul e cea mai cool treaba de facut. Si incep sa ma informez despre tot ce trebuie facut astfel incat, o persoana ne-sportiva sa se transforme intr-una sportiva, intr-un mod sustenabil.
Si, dupa ce aflu eu cam tot ce credeam ca e de aflat, ma apuc de adaptarea la alergat. Imi cumpar echipament adecvat, cei mai smecheri adidasi si incep.

De 3 ori pe saptamana, la ora 06.00 dimineata, intr-un parc superb. Fac mai intai incalzirea, cam 10 minute, dupa care pornesc programul de alergat pentru incepatori: 1 minut alergat usor, 1,5 minute mers, iar 1 minut alergat usor, iar 1,5 minute mers….si tot asa vreo 8 reprize. Dupa o saptamana maresc alergatul la 1,5 minute cu 1 minut mers. Si se tot mareste timpul de alergat pana ce ajung, dupa vreo 3 luni, sa alerg continuu 30 minute, fara pauza. WOW!!!!! Asa imi zic.

Cam pe atunci a aparut si senzatia de bine data de alergat, cam de pe atunci nu mai simteam alergatul ca pe o corvoada, nu mai trageam de mine sa ma dau jos din pat la 05.30 dimineata etc. Incepusem chiar sa ma gandesc sa alerg zilnic, ca prea misto era.

Si, la vreo 3 zile dupa aceasta mare fericire a mea, cum ca de acum nu mai sunt un alergator incepator (urmaream deja pe unde se vor desfasura urmatoarele maratoane si imi pusesem in agenda primul semi-maraton la care voi participa), ma paleste o durere lombara. 3 saptamani nu m-am putut ridica din pat. Mersul la neurolor si la RMN au fost un cosmar. Mersul la WC era un cosmar desi eram pe tratament cu un soi de morfina. Ajunsesem sa nu mai vreau sa mananc sau sa beau apa ca sa nu mai fiu nevoita sa merg la WC.
Verdictul: discopatie S1-S2 si L4-L5 plus unul din discuri rupt (asta era motivul durerii crunte si a portiunii inghinale amortite).
Nu mai am voie sa alerg. Niciodata.

M-am tot intrebat (si m-au intrebat si medicii) cum de am facut asta, tinand cont ca am luat-o progresiv cu alergatul, ca la carte.

Da, am facut exact ca la carte. Numai ca, cartea din care citeam nu era o carte pentru un fost obez. Obez care, o data cu slabirea accelerata post GS, a pierdut si din masa musculara, si asa putina. Am aflat pe propria-mi piele ca muschii spatelui unui om care a avut stilul meu de viata sunt niste muschiuleti rahitici si ca nu ma pot compara cu o persoana care a avut un stil de viata cat de cat exchilibrat.

Cam dureroasa a fost lectia asta.

Asa ca, dragii mei, mare atentie la cum va indeamna inima sa va aruncati in sport. Luati-o usor si nu va comparati niciodata cu un ne-obez chiar daca voi ati devenit intre timp ne-obezi.

 

Pentru înscrieri, întrebări și orice detalii, suntem aici:
Mobile: 0724.35.77.76
mail: cristinafed@yahoo.com / tratamentulobezitatii@gmail.com
https://tratamentulobezitatii.wordpress.com/despre/